Unele pasiuni înfloresc din oportunități neașteptate, iar uneori un simplu pas poate schimba direcția în care mergi. Pentru Raluca, fitnessul a devenit în timp mai mult decât o pasiune, ajungând să facă parte din viața ei de zi cu zi.
Drumul ei a început într-o clasă de Zumba, unde instructorul a introdus-o și în antrenamentele de forță. Acesta, dar și rezultatele pozitive pe care le-a observat în urma claselor lui, au făcut-o să ia în considerare fitnessul ca domeniu de activitate. La momentul respectiv, ideea era încă undeva în gândurile ei, însă o oportunitate neașteptată avea să o apropie de acest domeniu. Instructorul a fost nevoit să se mute în alt oraș și i-a oferit Ralucăi șansa de a-i prelua clasa. Deși nu se simțea încă pregătită pentru un asemenea pas, nu voia să lase ocazia să treacă pe lângă ea. Astfel, a urmat un curs de instructor de fitness și a pășit în această lume în urmă cu 10 ani.
În prezent, Raluca este la fel de pasionată de ceea ce face și simte că a făcut alegerea potrivită. „Cred că momentele care îmi confirmă că sunt pe drumul potrivit sunt cele în care văd că fetele vin cu drag la clase, că se simt bine și că evoluează”, spune ea. Pentru Raluca, a fi instructor înseamnă mai mult decât să le arate participantelor ce exerciții să facă. Contează și oamenii pe care îi întâlnește, atmosfera de la clase și faptul că, în timp, ajunge să le cunoască și să le vadă progresul. Se bucură atunci când vede că fetele revin, că se simt tot mai bine la antrenamente și că încep să observe și ele schimbările. Până la urmă, satisfacția vine nu doar din rezultatele fizice, ci și din faptul că a reușit să creeze un loc în care participantele vin cu drag și se simt bine.
„Una dintre cele mai mari provocări a fost să găsesc echilibrul între pasiunea pentru sport și grija față de propriul corp”. Fiind o persoană activă, care și-a dorit mereu să evolueze și să obțină rezultate, a trebuit să învețe că nu toate zilele sunt la fel și că uneori este nevoie să ia o pauză. Cu timpul, a înțeles cât de important este să își asculte corpul, să își respecte limitele și să nu transforme sportul într-o obligație. Pentru ea, mișcarea ar trebui să rămână o activitate care îi face plăcere, nu ceva ce trebuie făcut cu orice preț. Această experiență a ajutat-o să privească antrenamentele diferit și să înțeleagă că progresul nu înseamnă întotdeauna să faci mai mult, ci și să știi când să încetinești. Acum, încearcă să păstreze acest echilibru și să le transmită mai departe și celor cu care lucrează că este important să aibă răbdare cu propriul corp.


